Divortul la mediator este mai putin cunoscut decat un divort in instanta, divort la notar sau divort la primarie.
Atunci cand exista un divort cu copii, parcurgerea procedurii de mediere nu numai ca reduce costurile dar, cel mai important, nu prelungeste trauma partilor implicate.
Inspirata dintr-un caz real-numele personajelor sunt fictive.
Zilele trecute, prietena mea, Maria m-a sunat disperata ca nu mai poate ajunge la intalnirea stabilita deoarece a trebuit sa-l interneze de urgenta, pe fiul ei cel mic, Andrei.
Sunase si la birou sa ii anunte ca, in ziua urmatoare, nu se mai puteau baza pe ea.
Am intrebat-o daca o pot ajuta cu ceva.
Eventual, sa am grija de baiatul ei mai mare, Stefan. Mi-a spus ca se ocupase de tot fostul sau sot. Il luase la el acasa si urma ca, impreuna, sa ii viziteze la spital.
divortul la mediator
Maria se numara printre femeile norocoase care a avut un divort amiabil. A facut acest lucru in urma in urma cu un an si a ales divortul la mediator.
Initial, nu dadea nicio sansa acestei modaliati.
Toti cunoscutii ii vorbeau de divort la notar sau divort la tribunal. Nu se punea problema unui divort la primarie pentru ca avea copii.
De aceea, apelase la un avocat caruia ii spusese ca vrea certificatul de divort cat mai repede si ca are 100 de motive de divort pentru un divort rapid.
Credea ca nu pot fi ajutati de un necunoscut. Daca nu au putut vorbi ei doi, despre problemele lor, cum, asa dintr-o data, se va face o magie si ei vor putea comunica intr-un birou de mediator.
Situatia ei era delicata si complicata: avea doi copii, credite la banca si, pe deasupra, fusese nevoita sa plece cu copiii de acasa pentru ca situatia se agravase si se putea ajunge la violenta.
Incepuse procedura de divort in urma cu aproape un an si mai avea de asteptat inca doua luni pana la primul termen.
Mi-a povestit ca, atunci cand s-a intalnit pentru prima data cu mediatorul, i-a relatat despre toate aceste probleme si l-a intrebat daca ii poate garanta ca va avea o intelegere cu sotul ei.
Mediatorul i-a spus ca intelege care ii sunt problemele si a tinut sa o felicite ca a facut primul pas spre deschiderea comunicarii.
Cat despre garantarea unei intelegeri, i-a spus ca asa ceva nu ii poate garanta nimeni, pentru ca puterea nu este a mediatorului, ci este in mana lor.
Numai ei pot ajunge sau nu la un acord de mediere.
Spre surprinderea ei, dupa informarea despre avantajele privind solutionarea conflictului prin mediere, sotul si-a exprimat acordul pentru semnarea contractului de mediere si prima sedinta de mediere a fost programata.
Cand s-au asezat la aceeasi masa, fata in fata, dupa cateva luni de la plecarea lor de acasa, au incercat-o toate sentimentele: furie, dezamagire, teama.
Erau ca niste funii dureroase, cu care ar fi vrut sa-l stranga ca sa simta si el toata durerea ei.
Si nu putea sa scoata niciun cuvant.
Asa cum o facuse in toti anii cand a sperat ca el va simti prin ceea ce a trecut ea.
Dupa ce a mai luat o gura din cafeaua aburinda, a continuat sa imi povesteasca.
Mediatorul ne-a intrebat cine doreste sa inceapa primul. Si am ales sa inceapa el. Il consideram vinovat pentru ca a distrus o casnicie fericita. Ca ne-a umilit. Asteptam sa vad cum se va justifica.
Eram pregatita sa il aud tipand, ca atunci cand am avut ultima discutie. Desi, ni se explicasera si am acceptat regulile medierii: nu tipam, nu jignim…. Dar nu a tipat. M-a intrebat, doar: „De ce ati plecat?”
Si tot nu am putut sa ii spun ca nu mai voiam aceasta casatorie. Ca noi nu mai comunicam demult. Urlam. El se schimbase mult de cand isi pierduse slujba. Stiu ca nu se mai regasea pe sine. Dar de ce trebuia sa suferim noi?
Si ce a facut mediatorul atunci cand a vazut ca nu scoteam niciun cuvant?
Ne-a rugat sa ne amintim cum eram fiecare cand ne-am cunoscut si care sunt evenimentele care ne-au marcat in bine si in rau de-a lungul casatoriei noastre.
A, si ne-a mai rugat ceva: sa vorbim doar despre cum ne-a facut sa ne simtim, personal, ceea ce a facut celalalt. Fara sa reprosam.
S-au spus multe lucruri.
Stiu ca, la un moment dat, m-a intrebat daca imi aduc aminte cand i-am spus ultima oara ca il iubesc, cand am avut un cuvant de apreciere la adresa lui.. Si n-am stiut cand…
Am incercat sa ii raspund cu vechile replici: eu care ti-am facut doi copii, am gatit … Si abia atunci intelegeam ca nu am mai inteles nimic, demult.
Mediatorul a pus foarte multe intrebari. Ne-a facut sa ne uitam in cele mai ascunse locuri ale sufletului nostru.
A ridicat multe perdele de fum. Si am descoperit ca eu i-am provocat, fara sa stiu vreodata, foarte multe rani si el a aflat toate lucrurile care m-au facut sa sufar si pe care, din pacate, nu i le comunicasem pana atunci. Ce amagire: fiecare ne-am prefacut ca era bine.
Nu am crezut ca poate fi posibil ca, in fata unei persoane straine, sa putem pune, ca intr-un cos mare de rufe murdare, toate suferintele noastre.
Acestea au fost si „spalate” la sfarsitul discutiei despre trecutul nostru, pentru ca am plans amandoi, in hohote.
Ne-am simtit eliberati de povara trecutului. Eram pregatiti sa construim viitorul. Al nostru si al copiilor.
Si asta pentru ca mediatorul ne-a facut sa ne simtim tot timpul in largul nostru.
Ne-a oferit siguranta si intimitate, conducand echilibrat discutia, fara a partini pe cineva. S-a abtinut in a ne da solutii, desi unele erau chiar evidente.
A intrebat, a reformulat si iar a intrebat pana cand totul ne-a fost noua clar. Pana cand am gasit solutia. Adevarul nostru.
Dupa ce am terminat de discutat despre trecutul nostru a urmat o noua intalnire si o noua etapa.
Mediatorul ne-a propus sa lasam discutia cu partajul bunurilor la final si sa vorbim mai intai despre ceea ce este cel mai important: interesul superior al copiilor, abordat din perspectiva custodiei comune.
Am avut un moment cand am simtit ca inima mi se sparge in mii de bucatele: atunci cand mediatorul m-a intrebat cum avem de gand sa impartim timpul cu copiii in vacanta mare.
Am cerut sesiune separata si, atunci cand sotul meu s-a retras, am inceput sa plang si sa-i spun ca eu nu ma pot desparti de copiii mei nicio zi.
Mediatorul m-a linistit si m-a intrebat, din nou, care este relatia tatalui cu copiii. Si i-am spus ca au o relatie extraordinara.
A mai vrut sa stie, ce consider eu ca ar fi mai bine pentru baietii mei.
Oare cum s-ar simti acestia daca nu si-ar vedea tatal?
Punandu-mi si alte intrebari, am realizat ca este dreptul copiilor sa aiba o relatie cu ambii parinti.
Inainte sa continui, vreau sa spun ca au fost foarte importante sentimentele de siguranta si incredere pe care le-am avut pe tot parcusul sesiunilor de mediere.
Mi se spusese de la inceput, ca toata discutia noastra este confidentiala si ca mediatorul este impartial si neutru.
Si, daca initial nu mi-a fost foarte clar ce inseamna toate astea,la sfarsitul celor cinci sedinte de mediere, cand am semnat Acordul de mediere cu intelegere totala, am inteles ceea ce a vrut sa spuna.
Stiu ca judecatorul nu m-ar fi intrebat niciodata ce simt, pentru ca in instanta regulile sunt rigide.
Cat priveste avocatul, acesta nu putea sa-mi ofere decat consultanta juridica.
Probabil, singura solutie era un psiholog care sa ma ajute sa-mi eliberez sufletul.
Dar nimeni nu imi putea da ceea ce am obtinut alegand divortul la mediator: raspunsurile si clarificarile pentru toate intrebarile si suferintele mele, primite direct de la omul pe care l-am iubit atat de mult.
Pentru ca despre asta e vorba dincolo de toate: despre sentimentele si emotiile noastre.
Sa revin.
Mediatorul ne-a sugerat sa facem un plan parental.
Nici nu stiam ce presupune. Avocatul imi spusese despre importanta pensiei alimentare.
Am facut un plan parental de vreo opt pagini.
Cuprindea tot ceea ce faceam, de obicei, impreuna si acum trebuia sa impartim: cum vom petrece zilele fiecaruia de nastere, Pastele, Craciunul, vacantele, zilele libere, 8 Martie; activitatile extrascolare si cum le vom plati si cum vom participa fiecare la ele; care va fi relatia cu familia extinsa; cand vor putea sa-si faca lectiile cu tatal lor; cand vom petrece timpul toti patru, impreuna…cam totul.
Viata noastra era planificata in interesul copiilor astfel incat acesta sa aiba o copilarie fericita si sa stie ca este iubit, in egala masura, de ambii parinti.
Nu am semnat pe loc.
Aveam nevoie de timp amandoi sa asimilam.
Mediatorul chiar ne-a rugat sa ne luam suficient timp, pana cand vom simti ca asta vrem cu adevarat.
Si, peste o saptamana, am stiut ca asta vrem si ni s-a parut mult mai usor atunci cand a trebuit sa facem si partea care tinea de partaj.
Lucrasem deja in echipa si intelesesem ca pentru a avea o intelegere, trebuie sa renuntam fiecare la cate ceva.
Am acceptat amandoi ca relatia noastra de iubire s-a terminat dar ca vom fii parinti toata viata.
Bine ca am ales divortul la mediator.
Cred ca daca continuam procedura de divort in instanta, cu toate probleme noastre, niciunul dintre noi nu ar fi fost multumit cu decizia unui strain pentru viata noastra.
Pentru ca experientele noastre sunt unice si este dreptul nostru sa hotaram asupra viitorului nostru.
Am dus Acordul de mediere la instanta si acolo am primit o hotarare de expedient.
Iar acordul nostru s-a regasit in decizia instantei.
Fara citare de martori si fara public avid de senzational.
Cat timp si cati bani am fi irosit amandoi!
Bani pe care i-am putut folosi pentru educatia copiilor si timp pe care l-am petrecut impreuna, toti patru.
A, si ca tot vorbim de bani- taxele pentru partaj au fost mult mai mici pentru ca am ales divortul la mediator.
Maria s-a intors la birou, dupa ce fiul ei a fost externat. A putut sa faca acest lucru, deoarece fosta ei soacra s-a oferit sa aiba grija de Andrei.
Maria stie ca, indiferent de ce se va intampla in viitor, ea este foarte norocoasa. Copiii ei vor avea intotdeauna o pereche de bunici in plus si, cine stie, cu putin noroc, doi tati iubitori.
Te-ar mai putea interesa si acest articol.
Constantina Puicu
Mediator
Citeste si:
