medierea

Desi medierea a inceput sa functioneze inca din 2006, in baza Legii 192, cei mai multi oameni inca nu cunosc aceasta modalitate de rezolvare amiabila a conflictelor.

Chiar si pe holurile judecatoriei inca mai auzi intre barea: „dar, ce este medierea?”

Nu ma gandeam ca medierea va ajunge subiect de discutie cand m-am intalnit, zilele trecute, cu bunica unei prietene. 

Prietena, despre care va vorbesc, este o fosta colega din banca unde am lucrat.

Bunica stia ca sunt un fel de sef pe la banca si ma intreba ce se mai intampla cu bancile astea,  de le iau oamenilor casele.

I-am spus ca nu mai lucrez in banca de ceva timp si ca acum sunt mediator. Nu stia ce este medierea. „Adica, ce faci, mama?”

Eram putin in incurcatura.

M-am gandit ca nu pot sa-i  fac  o informare cu privire la avantajele medierii in care sa-i vorbesc despre impartialitate, neutralitate si confidentialitate, in termenii care i-ar fi fost greu sa ii inteleaga.

M-am gandit sa adaptez raspunsul la „ce este medierea?” la puterea sa de intelegere.

Am intrebat-o daca, de-a lungul timpului, s-a certat cu vecinii ei.

E, mama, ne certam mai mult cand erau copiii mici, din fleacuri. Mai tarziu, am avut niste certuri urate cu vecinii din stanga si din dreapta mea, adica cu Dada Maria si cu Mos Ion.

Dada Maria si-a facut o camera noua si statea toata ziua si se uita la mine in curte, iar Mos Ion a mutat gardul peste noapte si s-a facut stapan pe un metru de pamant din curtea mea.”

„Si, ce s-a intamplat, am intrebat-o?”

„Imi aduc aminte ca si acum, a continuat ea. Eram toata ziua in sfada. Ne-a luat cam un an.”

Si cum te simteai cand te certai cu ei? am continuat eu.”

„Mama, numai bine nu era. Noi ne stiam de copii. Ne-am ajutat tot timpul. Am petrecut impreuna cand ni s-au nascut copiii si toate sarbatorile ni le faceam impreuna.

Eram unul cu altul, si la bine si la rau. Oricum, ajunsese sa ne stie tot satul.

A rezolvat parintele. Ne-a luat pe rand, pe fiecare si, cu vorba buna, ne-a spus ca este pacat sa nu ne mai vorbim  ca ne cunoastem de atatia ani si nu e frumos sa fim certati.

Ne-a chemat la casa parohiala, dupa slujba de duminica. Ne-a omenit cu prajituri facute de preoteasa si ne-a spus sa ne spunem fiecare adevarul nostru.

Fiecare dintre noi astepta ca parintele sa ii dea dreptate, dar ne-a spus ca numai noi putem sa gasim rezolvarea.

Cand ne-a pus sa ne aducem aminte prin cate am trecut impreuna- o viata de om- la toti ni s-au muiat inimile..

Si atunci, Dada Maria si Mos Ion si-au cerut iertare ca mi-au pricinuit atata suparare si eu le-am cerut iertare ca i-am suduit.

Dada Maria si-a acoperit geamurile  si a sadit cu mana ei vreo cinci copaci de-a lungul gardului- ca sa nu ne mai putem uita una in curtile alteia.

Mos Ion a mutat gardul pe banii lui si si-a luat angajamentul sa ma ajute la taiatul viei in fiecare primavara, isi incheie povestea bunica.”

„Dar maica, nu mi-ai spus  de  treaba aia cu care te ocupi.”

” Asa este si  medierea, bunico, cum ai povestit, dumneata.

Oamenii  care cred ca nu se mai pot intelege niciodata, care nu vor sa isi mai vorbeasca,  vor sa se duca  la judecator sa le faca dreptate.

Dar sa stii ca si acolo se cearta tot timpul.

Ca sa ajunga la judecator trebuie sa plateasca, fiecare, cate un avocat si taxele la stat. Dupa ce au mers mult timp pe la judecata,  judecatorul hotaraste care are dreptate.

De obicei, cineva pierde sau oamenii nu sunt multumiti cu dreptatea care li s-a facut si iar se duc in judecata.

Ajung sa cheltuiasca si mai multi bani si tot suparati si nemultumiti raman.

De ceva timp, oamenii care se cearta, pe anumite probleme,  pot alege medierea
Cu ajutorul mediatorului,  pot  sa-si gaseasca  solutia problemele lor si, mai ales, linistea sufleteasca.

Medierea nu este obligatorie .

Insa, o data ce se aseaza la aceeasi masa  cu mediatorul si isi doresc cu adevarat sa incheie neintelegerile au sansa sa ramana prieteni”

Bunica prietenei mele a fost foarte multumita de explicatie.

A zis ca meseria asta a mea e ceva ce face bine oamenilor, ca si asa e prea multa sfada pe pamant si uitam ce a  spus Isus: „cel ce este fara de greseala, sa arunce primul piatra!

Si tu poti afla ce este medierea-aici sau ce conflicte se pot media-aici.

Verifica daca un mediator e autorizat si poate exercita profesia aici.

Constantina Puicu

Mediator

0722.988.113

Citeste si:

Nu poţi, ti-au spus!

Cum te  Ajută Şedinţa de Mediere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.